AcasăACTUALScandal cu repetiţie la Festivalul Saga. Concert anulat de Nicki Minaj în...

Scandal cu repetiţie la Festivalul Saga. Concert anulat de Nicki Minaj în România din cauza protestelor

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Festivalul Saga s-a încheiat cu scandal şi în acest an. Astfel, după ce anul trecut Wiz Khalifa a anunțat că nu poate ajunge, motivând că a suferit o ruptură de cartilaj în zona pelvisului, în acest an cântăreața americană Nicki Minaj, care era capul de afiș al Festivalului din București a anunţat cu doar câteva ore înainte de spectacol că nu mai ajunge în România, din cauza „problemelor de siguranță legate de protestele din zonă”. Organizatorii au spus că banii pentru biletele nescanate de duminică vor fi dați înapoi.

Cântăreața urma să sosească duminică seară în București, de la Dublin, unde a avut anteriorul concert programat.

„Din îngrijorare pentru bunăstarea echipei noastre și a mea, am fost sfătuită de echipa mea de securitate să nu mă deplasez la festivalul din România în această seară din cauza problemelor de siguranță legate de protestele din zonă. Aștept cu nerăbdare să vă văd pe toți altă dată.

Ca mamă, trebuie să mă asigur că iau decizii corecte pentru ca eu să ajung acasă la fiul meu și pentru ca membrii echipei mele să ajungă acasă la familiile lor. Să nu țin cont de sfaturile echipei de securitate în acest moment pur și simplu nu este ceea ce cred că ar trebui să fac. Vă iubesc și vă mulțumesc pentru înțelegere și sprijin.

Sunt foarte încântată să-mi văd fanii vinerea aceasta la Londra pentru un alt spectacol foarte special, la Festivalul Wireless”, arată postarea de pe Twitter a artistei.

În ceea ce privește motivul invocat de cântăreața americană, toți românii se întreabă care este protestul care nu a lăsat-o să vină în România, în contextul în care singurul protest anunțat este cel de astăzi, al contabililor, „Fără haos în legislaţia fiscală”, organizat de Patronatul Antreprenorilor Contabili din România și care va începe la 8:30 în Piaţa Victoriei.

Bani înapoi pentru spectatori

SAGA Festival a confirmat informația anulării concertului cântăreței americane, distribuind postarea acesteia.

„Cu tristețe trebuie să anunțăm că Nicki Minaj tocmai și-a anulat prestația din cauza îngrijorărilor pentru bunăstarea ei și a echipei sale în România”, arată postarea paginii de Facebook a festivalului, argumentând că „acest lucru nu are nimic de-a face cu SAGA și depășește puterile noastre”.

„Vestea ne-a lăsat pe toți devastați și știm că este o mare dezamăgire pentru voi toți, așa cum este și pentru noi”, au adăugat organizatorii.

Potrivit postării, banii pentru biletele nescanate de duminică vor fi dați înapoi.

Zborul artistei a fost anulat

Totodată, site-ul BoardingPass a scris duminică seară pe Facebook că singurul zbor neregulat planificat pentru duminică seară între Dublin și București, care „foarte probabil” ar fi adus în țară „un mare artist internațional”, a fost anulat.

„PE SCURT: zborul unui avion privat care urma să zboare în seara zilei de duminică, 7 iulie 2024, de la Dublin (Irlanda) spre București a fost anulat.

Inițial avionul urma să aterizeze în capitala României la ora locală 20:37, apoi a fost amânat de trei ori și într-un final planul de zbor a fost anulat.

Foarte probabil, cu acest avion urma să sosească la București un mare artist internațional, acesta fiind singurul zbor neregulat planificat să fie operat în după-amiaza zilei de duminică între Dublin, orașul unde artistul în cauză a concertat în noaptea dintre sâmbătă și duminică, și București”.

Nu este prima oară când un superstar anulează un concert la Saga Festival. Anul trecut, Wiz Khalifa a anunțat că nu poate ajunge la ediția din 2023 a Saga Festival, motivând că a suferit o ruptură de cartilaj în zona pelvisului, așa cum scria atunci Adevărul.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri