Scandalul se amplifică în USR: un grup de 35 de parlamentari și europarlamentari au publicat, azi, pe un grup intern, o scrisoare de susținere pentru reformele propuse de Dacian Cioloș. Pe lista de semnatari se află și fostul ministru Ciprian Teleman. Semnatarii avertizează că există riscul „de a sfârşi în irelevanţă, de a deveni un partid-breloc pe scena politică românească”.
„Susţinem programul propus de Preşedintele USRPLUS şi dialogul în Biroul Naţional”, afirmă semnatarii scrisorii pro-Cioloș.
„Solicităm ca propunerile făcute să fie analizate cu calm, iar membrii să aibă posibilitatea de a semnala aspectele care pot fi îmbunătăţite. Utilizarea programului pentru alimentarea incriminărilor şi răfuielilor personale nu va face altceva decât să ne dăuneze şi să ne lezeze credibilitatea ca partid matur, cu obiective de guvernare. De aceea, noi, în calitate de aleşi ai USR PLUS, susţinem şi vom urmări îndeaproape implementarea programului şi cerem Biroului Naţional şi Preşedintelui USR PLUS să dedice forţa şi resursele partidului reformelor promise şi creşterii atractivităţii electorale, să pună punct acestei crize şi să organizeze dezbateri deschise tuturor membrilor pentru a-l operaţionaliza conform unui calendar bine stabilit”, se mai arată în documentul citat de jurnaliştii de la portalul defapt.ro.
Printre semnatari se află Anca Dragu, Dragoș Tudorache, Dragoș Pîslaru, Ramona Strugariu, Mihai Polițeanu și Cătălin teniță.
Pe de altă parte, surse din USR citate de Digi 24 susțin că tabăra Dan Barna ar fi convocat o reuniune de urgență a conducerii partidului, pentru duminică, la ora 12.00. La reuniune, ar urma să fie prezentată înregistrarea ședinței în care Dacian Cioloș a amenințat cu demisia, întrucît președintele USR nu a confirmat acea amenințare. Barna ar dori să forțeze astfel demisia lui Cioloș.
CITEŞTE ŞI: Scandalul din USR. Drulă anunţă că e dispus să preia partidul












