Simona Halep a reușit să o elimine pe Shuai Zhang, scor 7-6 (4), 6-1, într-un sfert de finală extrem de dificil, asigurându-și calificarea în a doua semifinală de Wimbledon a carierei. Simo revine în ultimele patru la All England Club după cinci ani de la precedenta reușită, în 2014.
Primul set a fost unul absolut infernal, cu siguranță cel mai greu din turneu pentru Simona și unul dintre cele mai greu de câștigat din tot anul. Înfruptându-se dintr-un matchup care îi place, Zhang a intrat lovind mingea cu poftă, din toate pozițiile, urcând repede la 10 winnere în primele 5 game-uri. Chinezoaica a luat mingea repede și a brutalizat orice minge scurtă, dar și serviciul doi al Simonei, nedându-i româncei prea multe oportunități să urce aproape de baseline. Unele dintre mingile reușite de Zhang au fost de-a dreptul scandaloase, stârnind rumoare în tribune. Părea că va fi o reeditare a celor două meciuri din 2016, dar Simona a pus piciorul în prag. La 4-1 s-a jucat un game imens, pe care Simona a refuzat să-l piardă: a salvat patru mingi de dublu break, reducând din diferență. A urmat, apoi, alt game intens, cu multe raliuri spectaculoase: și acesta a trecut în contul româncei.
S-a intrat apoi într-o perioadă în care, nu fără emoții, cele două și-au făcut serviciul și s-a ajuns într-un tiebreak pe care Simona l-a jucat cu inimă, cu atenție și cu mare eficiență. A reușit să-l câștige, 7-4, smulgând cumva un set pe care puțini ar mai fi văzut-o capabilă să-l întoarcă.
Setul secund a curs rapid în favoarea Simonei, care n-a scăzut o secundă ritmul, obligând-o pe Zhang să simtă nevoia de a încerca să lovească mai mult, mai tare, dar automat greșind mai mult.
O victorie foarte prețioasă pentru Simona, care o așteaptă în semifinale pe învingătoarea dintre Svitolina și Muchova. Semifinalele se joacă joi.