Situaţie şocantă înregistrată la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Botoşani. O femeie, în vârstă de 65 de ani, şi-a pierdut viaţa sub ochii cadrelor medicale chiar în timp ce acestea o pregăteau pentru externare.
Tragedia a avut loc luni după-amiază. Pacienta fusese adusă cu ambulanţa la spital cu câteva ore mai devreme, în urma unui episod depresiv. Medicii au stabilizat-o şi a fost solicitată o ambulanţă privată, care să o transporte înapoi la domiciliu. În timp ce se făceau actele de externare, femeia a fost urcată în ambulanţă, iar după câteva minute medicul a observat că aceasta nu mai respira.
A fost apelat imediat serviciul 112 şi la faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical de la Ambulanţă. La faţa locului a ajuns iniţial un echipaj cu asistent, ulterior fiind direcţionat şi echipajul SMURD cu medic.
„Pacienta a fost preluată în curs de resuscitare, de la un echipaj cu asistent al Serviciului de Ambulanţă. A fost intubată, ventilată mecanic, continuate manevrele de resuscitare, cu adrenalină la 3-5 minute şi masaj cardiac extern. După aproximativ 30 de minute, ritmul a rămas asistolă şi s-a declarat decesul”, a precizat medicul Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.
Potrivit conducerii unităţii sanitare, pacienta era cunoscută cu o serie de afecţiuni grave, astfel că nu există suspiciuni în privinţa decesului acesteia.
Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiei, care a primit o informare de la Spitalul Judeţean. Oamenii legii au discutat cu membrii familiei, care au spus că nu au suspiciuni cu privire la deces, titrează Monitorul de Botoșani.












