Condamnare cu suspendare pentru şoferul care a provocat accidentul rutier din 31 ianuarie 2022 în urma căruia fostul director al AJOFM Olt, Marian Cristinel Cârloganu, a decedat.
Judecătoria Slatina a decis, joi, să-l condamne la doi ani şi 10 luni cu suspendare pe tânărul şofer vinovat de accidetul rutier petrecut pe drumul naţional DN 65. El a fost judecat pentru ucidere din culpă.
Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel, în 10 zile de la comunicare.
Cristinel Cârloganu a încetat din viaţă, în urma accidentului rutier, la doar 61 de ani.
„Din primele verificări aceștia au constatat faptul că, în eveniment, între localitățile Valea Mare și Jitaru, la kilometrul 66 + 300 metri, au fost implicate 2 autoturisme, în care se aflau doar șoferii, respectiv doi bărbați, cu vârstele de 25 și 61 de ani. În urma evenimentului, bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a decedat. Tânărul, în vârstă de 25 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.
Cristinel Cârloganu era unul dintre cei mai longevivi directori din administraţia publică locală, fiind în fruntea AJOFM Olt mai bine de zece aci. Din 2017, era director Resurse Umane şi Salarizare din cadrul ANOFM.
Hotârârea instanţei
Solutia pe scurt: În temeiul art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) C.proc. pen., condamnă pe inculpatul Olteanu Ştefan Valentin la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului Olteanu Ştefan Valentin, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului Olteanu Ştefan Valentin, pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.
În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul Olteanu Ştefan Valentin ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul Olteanu Ştefan Valentin are obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Vâlcea sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Olteanu Ştefan Valentin va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul Primăriei Călineşti sau Centrului de Recuperare şi Reabilitarea Neuropsihiatrică Călineşti, dacă starea de sănătate îi permite. În temeiul art. 404 Cod procedură penală, în referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere ?i a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre. În temeiul art. 7 alin. 1 şi art. 3 din Legea nr. 76/2008, cu referire la pct. 3 din anexa aceleiaşi legi, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Olteanu Ştefan Valentin, cu datele de identificare de mai sus, în vederea stabilirii şi stocării profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, prelevare ce se va face în conformitate cu art. 5 şi art. 7 alin. 2 din Legea nr. 76/2008. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea 76/2008, inculpatul Olteanu Ştefan Valentin, va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
Constată că părţile civile au înţeles să formuleze acţiunea civilă pe cale separată. În baza art. 272 raportat la art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 3600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, dintre care suma de 2000 lei din faza de urmărire penală şi suma de 1600 lei din faza de judecată. În temeiul art. 276 alin. (6) Cod procedură penală obligă inculpatul la plata a câte 400 lei către fiecare dintre părţile civile Cîrloganu Elena, Cîrloganu Maria Cristina, Cîrloganu Silviu Mihai, Iordache Anca-Maria, Dinca Sabina, având reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocaţial.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii, care se va depune la Judecătoria Slatina. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 02.11.2023.
Document: Hotarâre 465/2023 02.11.2023












