AcasăPOLITICĂSondaj: AUR scade în preferinţele de vot, PSD rămâne pe primul loc

Sondaj: AUR scade în preferinţele de vot, PSD rămâne pe primul loc

spot_img
spot_img
- Advertisement -

PSD se menţine pe primul loc în intenţiile de vot, PNL revine pe locul al doilea, iar AUR scade cu aproape 4 procente, coborînd pe poziţia a treia, relevă un sondaj naţional INSCOP MONITOR, realizat pe baza datelor culese în intervalul 2-7 martie 2022, după invazia Rusiei asupra Ucrainei.

Raportat la bazinul respondenţilor care au exprimat o opţiune de vot reprezentând 72,8% din totalul eşantionului, PSD conduce în clasamentul intenţiei de vot cu 32% (32,7% în februarie), relatează news.ro.

Social-democraţii sunt urmaţi de PNL, care revine pe locul 2 cu 19,9%, faţă de 16,6% în februarie.

AUR coboară la 18,9%, de la 22,4% în februarie, iar USR stagnează, înregistrând 10,8% din opţiuni, comparativ cu 10,3% în februarie.

„PSD şi USR îşi păstrează scorul electoral anterior invaziei ruseşti din Ucraina. Creşterea uşoară a PNL ar putea fi pusă pe seama activităţii recente intense a preşedintelui şi a premierului care câştigă puncte pe fondul vizibilităţii foarte mari în asociere cu repere de credibilitate precum NATO şi UE. Scăderea uşoară a AUR poate fi explicată prin dispariţia formaţiunii din prim-planul atenţiei publice, dublată de acuzaţii care au fost aduse de mass-media şi adversarii politici privind atitudini pro-ruse ale unor membri sau persoane asociate acestui partid. Nu ştim în acest moment dacă efectele războiului din Ucraina asupra intenţiei de vot sunt temporare, datorate contextului emotional sau ele se vor adânci”, comentează ;eful INSCOP, politologul Remus Ştefureac.

El precizează că modul în care partidele aflate la putere vor gestiona imensele provocări de securitate, dar şi socio-economice, va influenţa puternic opţiunile electorale.
„La fel cum poziţionarea partidelor de opoziţie faţă de agresiunea Rusiei şi consecinţele acestei invazii pentru securitatea şi calitatea vieţii in România vor avea efecte asupra intenţiei de vot”, adaugă el.

Sondajul INSCOP MONITOR, reprezentativ la nivel naţional, a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield în cadrul unui proiect iniţiat de STRATEGIC Thinking Group/Grupul de Gândire Strategică. Datele au fost culese prin interviuri telefonice în perioada 2-7 martie 2022 pe un eşantion de 1077 de respodenţi. Eroarea maximă admisă este de +/-3%.

CITEŞTE ŞI: Ministrul Energiei anunță că CE Oltenia va crește producția începând din luna mai

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri