AcasăACTUALSubcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de procurorii DNA Craiova pentru trafic de influenţă. Subcomisarul urmează să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive.

Potrivit DNA, în acelaşi dosar s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții P. D. G. și N. L. A. I., persoane fără calitate specială, fiecare pentru infracțiunea de complicitate la trafic de influență.

Anchetatorii susţin că, la începutul lunii octombrie 2024 și în luna februarie 2025, suspectul Iulian Alexandru Georgescu, în calitatea menționată, i-ar fi pretins unui administrator de societate comercială (martor), prin intermediul suspectului P.D.G., diferite sume de bani (inițial s-a solicitat o sumă neprecizată, apoi 4.000 – 5.000 euro, ulterior suma fiind majorată la 6.000 euro) lăsând să se creadă că are influență asupra unui alt ofițer de poliție, coleg al suspectului, și asupra unui magistrat și că va interveni pe lângă aceștia, promițând că îi va determina să acționeze astfel încât să se dispună o soluție favorabilă într-un dosar penal în care omul de afaceri era cercetat penal.

Apoi, la data de 4 iunie 2025, suspectul Georgescu ar fi primit, prin intermediul celorlalți doi suspecți, de la omul de afaceri, jumătate din suma solicitată, respectiv 3.000 euro, în baza pretinderii descrise anterior.

Procurorii DNA mai arată că, în perioada martie – aprilie 2026, în mod repetat, suspectul Georgescu Iulian Alexandru ar fi pretins din nou, prin intermediul suspectului P.D.G., suma de 3000 euro (restul rămas din suma totală pretinsă inițial) de la același om de afaceri, iar în data de 29 aprilie 2026, a primit, prin intermediul suspectului, suma de 3000 euro, în scopul anterior menționat, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Subcomisarul urmează să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile.

„Suspectului Georgescu Iulian Alexandru și suspecților P. D. G. și N.L.A.I. li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură penală.

La data de 30 aprilie 2026, Georgescu Iulian Alexandru urmează să fie prezentat Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale și ai Direcției Generale Anticorupție”, transmite DNA.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.