Trei persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital, seara trecută, în urma unui accident rutier produs într-o intersecţie din Slatina.
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs, în jurul orei 20.30, în sensul giratoriu de la intersecția Bulevardului A.I. Cuza cu strada Tunari, din municipiul Slatina.
Citeşte şi: Incendiu de proporţii la un service auto din Craiova. A fost emis mesaj Ro-Alert (VIDEO)
Oamenii legii spun că un autoturism condus de o femeie în vârstă de 48 de ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 30 de ani, din aceeași localitate.
În urma evenimentului rutier, trei persoane din autoturismul condus de tânăra de 30 de ani, printre care doi copii, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„Conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.












