Un alt bancomat a fost spart marți, 15 septembrie în județul Galați. În comuna Tuluceşti, a fost deteriorat un bancomat, din acesta fiind sustrasă o sumă de bani.
Potrivit IPJ Galați, marţi, în jurul orei 4,00, IPJ Galaţi a fost sesizat prin 112, despre faptul că, în comuna Tuluceşti, bancomatul, aparţinând unei unităţi bancare, din incinta unei societăţi comerciale, prezintă urme de distrugere.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că persoane necunoscute ar fi forţat mecanic fanta de eliberare a bancnotelor de la acest bancomat, relatează românia24.ro.
În urma deflagraţiei, partea din spate a bancomatului a fost distrusă, iar din interior a fost sustrasă o sumă de bani.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, care au preluat cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.












