AcasăACTUALValul de caniculă se intensifică. A fost emis Cod Portocaliu

Valul de caniculă se intensifică. A fost emis Cod Portocaliu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Valul de caniculă se intensifică în sudul țării, cu temperaturi de până la 39 de grade și nopți tropicale.

Valul de caniculă se intensifică vineri, 2 august în sudul ţării. Se vor înregistra temperaturi de până la 39 de grade. Nopţile de asemenea se anunţă tropicale, cu temperaturi ce nu vor coborî sun 20 de grade.

Potrivit ANM, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 38…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

„Sâmbătă (3 august), caniculă și disconfortul termic vor mai fi în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și pe arii restrânse în Oltenia.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, transmite ANM.

Medicul băut implicat într-un accident rutier mergea către serviciu, la Spitalul Caracal. El urma să intre şi de gardă

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

Reporter24
Reporter24
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene, site-ul reporter24.ro a crescut foarte mult şi a devenit unul dintre brandurile din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea Teleorman şi Argeş.
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri