Acoperişul unui bloc din Râmnicu Vâlcea a fost smuls, noaptea trecută de vântul puternic, fiind avariat şi un autoturism parcat.
Potrivit ISU, au fost afectaţi aproximativ 80 de metri pătraţi din acoperisul blocului A69 din municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Maidan, strada Eugen Ciorăscu.
„Pompierii militari au fost solicitat, la ora 22.39, in municipiul Rm Vâlcea pentru îndepărtarea elementelor dintr-un acoperiș căzute pe bunurile locatarilor cât și cele de pe clădire, care nu mai prezentau siguranță. Împreună cu comitetul local pentru situații de urgență al localității au îndepărtat aproximativ 30 mp. din acoperisul blocului A69 din mun. Rm. Valcea, zona Maidan, str. Eugen Ciorascu. Acesta a cazut sub acțiunea vântului puternic. A fost afectat un autoturism și elemente de inchidere ale balcoanelor. Au fost îndepărtate elementele constructive instabile”, transmite ISU Vâlcea.
Județul Vâlcea se afla sub incidenţa Codului Portocaliu, în zona înaltă, respectiv Galben de intensificări ale vântului, până marţi la ora 10.00.
CITEŞTE ŞI: Guvernul a decis plafonarea preţurilor la energie şi stornarea a peste un milion de facturi greşite














