AcasăACTUAL100 de români prezenți în Pandora Papers, ampla anchetă asupra averilor și...

100 de români prezenți în Pandora Papers, ampla anchetă asupra averilor și afacerilor secrete ale liderilor lumii

spot_img
spot_img
- Advertisement -

În jur de 100 de cetăţeni români se numără între liderii, politicienii şi miliardarii din peste 400 de ţări ale căror averi şi afaceri secrete au fost dezvăluite în unele dintre cele mai ample documente financiare publicate de Pandora Papers.

Între potentații din documente figurează nume precum cel al fostului premier britanic Tony Blair, premierul ceh Andrej Babic, care s-a folosit de firme offshore pentru a ascunde o investiţie de 15 milioane de euro într-o proprietate de lux din sudul Franţei, și foştii preşedinţi din Muntenegru, Kenya, Gabon sau Chile, relatează BBC, potrivit ziare.com.

Un număr de 21.175 de documente conțin cuvântul România, dar numărul lor poate fi mult mai mare având în vedere sistemul de tip matrioşka, prin care companii din România sunt deţinute de alte companii din România, aflate în proprietatea unor firme offshore deţinute la rândul lor de companii din România.

Documentele Pandora Pepers fac referire, de exemplu, la miliardarul Frank Timiş, despre care a scris şi Rise Project şi care a fost implicat în proiectul Roşia Montana.

Noile documente menţionează un fost parlamentar român care a deschis o companie offshore pentru a controla un cont din Elveţia, în timp ce un oficial în funcţie este beneficiarul ascuns în două companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice care deţin la rândul lor companii în Cipru.

Aproximativ 35 de actuali şi foşti lideri şi peste 300 de oficiali publici figurează în documentele de la companiile offshore, potrivit Pandora Papers, care dezvăluie că regele Iordaniei a acumulat proprietăţi în Marea Britanie şi Statele Unite în valoare de 70 de milioanr de lire sterline.

Documentele arată o legătură între preşdintele rus Vladimir Putin cu active secrete din Monaco şi arată că premierul ceh Andrej Babis, care va trece prin alegeri în această săptămână, nu a declarat o companie offshore de investiţii utilizată pentru cumpărarea a două vile pentru 12 milioane de lire, în sudul Franţei.

Aceasta este cea mai recentă dintr-o serie de documente publicate de Pandora pepers în ultimii ani, după FinCen Files, Paradise Papers, Panama Papers şi LuxLeaks.

Analiza documentelor este cea mai largă organizată de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie, la care participă peste 650 de reporteri.

O investigaţie comună a BBC Panorama, The Guardian şi ceilalţi parteneri mass-media a avut acces la aproape 12 milioane de documente şi dosare de la 14 companii de servicii financiare din ţări precum Insulele Virgine Britanice, Panama, Belize, Cipru, Emiratele Arabe Unite, Singapore şi Elveţia.

Unii lideri se confruntă cu acuzaţii de corupţie, spălare de bani şi evaziune fiscală globală. Dar una dintre cele mai mari dezvăluiri este modul în care oamenii proeminenţi şi bogaţi au înfiinţat în mod legal companii pentru a cumpăra în secret proprietăţi în Marea Britanie.

Documentele relevă proprietarii unora dintre cele 95.000 de firme offshore din spatele achiziţiilor. Acesta evidenţiază eşecul guvernului britanic de a introduce un registru al deţinătorilor de proprietăţi offshore, în pofida promisiunilor repetate de a face acest lucru, pe fondul îngrijorărilor că unii cumpărători de proprietăţi ar putea ascunde activităţi de spălare a banilor.

Documentele financiare dezvăluite arată cum regele Iordaniei a adunat în secret un imperiu imobiliar în Marea Britanie şi SUA în valoare de peste 70 milioane de lire sterline (peste 100 de milioane de dolari).

Acestea identifică o reţea de companii offshore din Insulele Virgine Britanice şi alte paradisuri fiscale folosite de Abdullah II bin Al-Hussein pentru a cumpăra 15 case de când a preluat puterea în 1999. Acestea includ investiţii de 50 de milioane de lire sterline în trei proprietăţi cu vedere la ocean în Malibu, California, şi proprietăţi în Londra şi Ascot în Marea Britanie.

Printre dezvăluirile din documentele Pandora: Preşedintele Kenyei Uhuru Kenyatta şi şase membri ai familiei sale deţin în secret o reţea de companii offshore. Acestea au fost legate de 11 firme – dintre care una a fost evaluată ca active de 30 de milioane de dolari.

CITEȘTE ȘI: Au încercat să intre ilegal în țară, folosind cărți de identitate și pașapoarte false

 

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Maria Stefan
Maria Stefan
Încă la început pe drumul jurnalismului, Maria Ştefan a ales să facă primii paşi alături de echipa Reporter 24. În fiecare zi, ne arată cât de departe va merge pe calea ştirilor curate şi la timp date

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri