Nu mai puțin de 200.000 de măști FFP2 au ajuns în România cu o cursă Tarom, vineri seară, toate fiind cumpărate din China de către Unifarm SA și vor fi distribuite spitalelor care gestionează cazurile confirmate cu noul coronavirus.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că aeronava Tarom a aterizat vineri seară pe aeroportul Otopeni și a făcut cursa în baza unui contract comercial pentru perioada 2-3 aprilie 2020, pe ruta București – Almaty (Kazahstan) – Shenzhen (China) pentru a aduce 9 tone (cca 100 mc) de materiale sanitare necesare în lupta cu noul virus coronavirus (COVID-19).
„Este primul zbor comercial de acest tip (full cargo) realizat de către compania Tarom. Echipajul a fost format din șapte persoane: patru piloți comandanți, doi tehnicieni și un supervizor responsabil cu siguranța și centrajul încărcăturii pe durata zborului. După revenirea în țară, venind dintr-o zonă galbenă privind răspândirea Covid 19, echipajul va intra în perioada de izolare obligatorie și, ulterior, va putea să fie planificat pentru zborurile următoare”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.
Sunt așteptate și alte transporturi conținând achiziții realizate de Compania Națională Unifarm SA.












