AcasăACTUAL230 kilograme de articole pirotehnice, ridicate de poliţiştii olteni în urma unor...

230 kilograme de articole pirotehnice, ridicate de poliţiştii olteni în urma unor percheziţii

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Sâmbătă dimineață, polițiștii Biroului Arme explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat o percheziție la domiciliul unei persoane, din municipiul Slatina, județul Olt. Polițiștii au ridicat 126 de articole pirotehnice.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Slatina, bănuit că ar efectua operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

Cu ocazia percheziției, polițiștii au găsit 126 de articole având conținut pirotehnic, de diverse mărci și dimensiuni, în greutate totală de aproximativ 230 de kilograme.

Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor și documentarea activității infracționale.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr.126/1995 Republicată, privind regimul materiilor explozive”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;

la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

 

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri