AcasăACTUALDoi tineri din Olt, arestaţi preventiv pentru tâlhărie

Doi tineri din Olt, arestaţi preventiv pentru tâlhărie

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Doi tineri din Izvoarele şi Mărunţei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, după ce au tâlhărit un alt tânăr, luându-i 300 de euro şi un telefon mobil.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că evenimentul s-a petrecut pe raza comunei Mărunţei, sâmbătă dimineaţa, când cei doi l-au bătut pe un tânăr în vârstă de 25 de ani, din localitate, luându-i suma de 300 euro și un telefon mobil, după care au plecat cu autoturismul într-o direcție necunoscută.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr.4 Poliției Rurală Coteana, au fost identificați cei doi bărbați cu vârstele de 19 și 20 de ani, primul din comuna Izvoarele și cel de-al doilea din comuna Mărunței, județul Olt, bănuiți de comiterea faptei”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Față de aceștia s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar în ziua de 20 octombrie instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbați pe o perioadă de 30 de zile.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.