AcasăACTUALAeroportul Craiova, extins şi modernizat cu fonduri europene. CJ Dolj a emis...

Aeroportul Craiova, extins şi modernizat cu fonduri europene. CJ Dolj a emis autorizaţia de construire

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Cea mai amplă etapă în dezvoltarea Aeroportului Internațional Craiova a intrat în linie dreaptă, odată cu emiterea de către Consiliul Județean Dolj a autorizației de construire pentru extinderea și modernizarea acestui obiectiv, investiție realizată cu finanțare europeană.

Lucrările, derulate în cadrul unui proiect cu valoarea de 97 de milioane de euro, implementat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, au ca punct central construirea unui nou terminal pentru pasageri, cu o capacitate anuală de aproape 2 milioane de călători.

CITEŞTE ŞI: A încetat din viaţă academicianul George Simion

„Am emis autorizația de construire pentru realizarea noului terminal al Aeroportului Internațional Craiova. Este primul pas în cadrul acestei importante investiții, susținute printr-un demers cu finanțare nerambursabilă în valoare de 97 de milioane de euro. De aici începe greul, din acest moment începe implementarea celui mai mare proiect pe care l-am accesat din fonduri europene.

Ne dorim să extindem aeroportul cu un terminal nou, dar și să asigurăm tot ceea ce înseamnă infrastructura și echipamentele necesare pentru a ne conforma standardelor internaționale. Vrem ca obiectivul nostru să devină unul de importanță regională – nu doar pentru Oltenia, ci pentru toată zona care mai cuprinde nordul Bulgariei și partea de nord-est a Serbiei – și astfel să ajungem în perioada următoare la 2 milioane de pasageri anual”, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Craiova va avea o suprafață desfășurată de peste 3 hectare și va asigura condițiile pentru procesarea unui număr de 1.933.186 de călători pe an.

La subsolul noii construcții se vor regăsi spații destinate carantinei, azilanților sau reținuților, zona pentru procesarea bagajelor, spații tehnice și pentru depozitare. Holul central al terminalului, dezvoltat pe 2 niveluri, va cuprinde sala de așteptare alocată sosirilor, cu monitoare de afișaj pentru curse (atât sosiri de aeronave, cât și plecări), zona de check-in, birouri ale companiilor aeriene, cabinet medical și spații comerciale.

Parterul clădirii va fi dedicat preluării fluxurilor de sosiri, separat pentru interne și internaționale, cu zonă de preluare a bagajelor și zonă pentru controlul pașapoartelor și controlul de securitate. Etajul, conceput pentru gestionarea fluxurilor de plecări, include zona de control al pașapoartelor și porțile de îmbarcare (2 pentru plecări interne, 5 pentru plecări externe), săli de așteptare separate pentru destinațiile interne și cele internaționale, precum și spații de birouri pentru personalul aeroportului, al Serviciului Român de Informații, al autorității vamale și al Poliției de Frontieră.

Contractul de proiectare și executare a lucrărilor pentru proiectul „Extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Craiova“ a fost atribuit asocierii de firme Construcții Erbașu SA – Grup Primacons SRL – Váhostav-SK a.s., la o valoare de 348.193.438,36 lei, fără TVA.

 

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri