Un tânăr de 23 de ani a furat o mașină de poliție chiar din fața sediului IPJ Sibiu. Și asta la câteva ore după ce fusese prins de polițiști că a condus beat un autoturism neînmatriculat.
Potrivit IPJ Sibiu, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 00.40, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Roșia, a fost depistat conducând un autoturism pe strada Banatului din municipiul Sibiu, rezultatul testării sale alcoolscopice fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
CITEŞTE ŞI: OPINIE | Cine este de vină dacă România nu va intra în Schengen
În privința autoturismului condus, polițiștii au constatat că este neînmatriculat.
Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge,.
Ulterior, tânărul a fost condus la sediul Biroului Rutier Sibiu, pentru întocmirea documentelor, în vederea efectuării de cercetări penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
S-a îmbrăcat în poliţişti şi a oprit maşini în trafic
Ulterior, în aceeași noapte, în jurul orei 02.55, prin apel 112, un conducător auto a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, un bărbat îmbrăcat în ținută civilă a coborât dintr-o autospecială de poliție și i-a solicitat permisul de conducere.
De asemenea, persoana care a făcut sesizarea a precizat și faptul că bărbatul respectiv s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
De îndată s-au declanșat verificări, în vederea identificării autospecialei și persoanei care ar fi utilizat-o, constatându-se în același timp că o autospecială utilizată de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu a fost sustrasă din fața sediului unității.
În urma verificărilor efectuate, în jurul orei 03.35, autospeciala în cauză a fost identificată în localitatea Veștem.
Totodată, a fost identificat și depistat și bărbatul care ar fi sustras autospeciala, respectiv tânărul de 23 de ani, care a fost anterior depistat sub influența băuturilor alcoolice.
În prezent, persoana în cauză se află în custodia polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu, fiind audiată cu privire la circumstanțele stării de fapt constatate, urmând a fi aplicate măsuri legale în consecință.












