AcasăACTUALInstituţiile publice nu mai pot cere dosar cu şină şi copii legalizate....

Instituţiile publice nu mai pot cere dosar cu şină şi copii legalizate. Legea, promulgată de preşedinte

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Instituțiile publice nu vor mai putea solicita persoanelor fizice sau juridice dosare cu șină, arată o lege promulgată miercuri de președintele Klaus Iohannis. Aceste prevederi se aplică și în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile de angajare, precum şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziţii publice.

Astfel, „dosarul cu șină” nu va mai putea fi solicitat cetățenilor sau firmelor de nicio instituție publică.

CITEŞTE ŞI: În ce stadiu se află lucrările de reabilitare a aleilor de acces și a parcărilor Spitalului Județean Craiova

„Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, nu pot solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie”, prevede legea promulgată.

În cazul în care o instituție publică cere copii fizice pentru documentele respective, instituția va trebui să asigure gratuit fotocopierea documentelor.

Totodată, insituțiile publice vor trebui să pună la dispoziția cetățenilor și pe site-ul lor modele de formulare sau cereri pentru toate serviciile publice furnizate, nu doar fizic pe hârtie la sediul instituției respective.

Continuarea în PRESShub

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri