Opt deputați și senatori PSD și PNL din Suceava au inițiat un proiect de lege prin care o suprafață de 20 de hectare din domeniul public al statului și administrat de Academia de Științe Agricole și Silvice să treacă în domeniul public al municipiului Suceava.
Cele 20 de hectare sunt în mijlocul unei suprafete totale de 49 de ha și pe el ar trebui să se construiască reședința Arhiepiscopală a Sucevei și Rădăuților. Inițiatorii susțin că „noul ansamblu va deveni o emblemă a Bucovinei și a României întregi, cu ecou în spiritualitatea și istoria Bisericii”.
Autoritățile locale susțin că terenul, situat în imediata vecinătate a Cetății de Scaun, este ideal pentru construirea unui ansamblu Arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
În expunerea de motive, cei opt parlamentari invocă într-un limbaj de lemn, acest proiect „de importanță majoră pentru Biserică și comunitatea românilor din Bucovina” care „va contribui la evidențierea vetrei istorice a Sucevei, precum și la deschiderea Ortodoxiei din Bucovina spre dialogul ecumenic la cel mai înalt nivel, local și internațional”.
Cine sunt inițiatorii
Deputații PSD Adomnicăi Mirela Elena, Bejinariu Eugen, Şoldan Gheorghe, deputații PNL Ioan Balan, Angelica Fădor și Bogdan Gheorghiu, senatorul PSD Ioan Stan și senatorul liberal Constantin Daniel Cadariu.
Apoi, sunt enumerate construcțiile care vor fi ridicate pe respectivul teren:
o catedrală arhiepiscopală
o reședință arhiepiscopală
sediul administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
muzeu al Patromoniului Bucovinean
Academia Tinerilor – Universitate de vară
un centru social cultural
Centrul Fialantropic Sfântul Nicolae
centru pentru seniori
Policlinica Sfântul Iosif din Aritmateea
cantină socială
punct de informare
„De aceea, pentru a veni în întâmpinarea nevoii fundamentale a Bisericii din Bucovina de a edifica un Centru Arhiepiscopal pe măsura importanței și vechimii acesteia, depunem această propunere legislativă, cu speranța că noul ansamblu va deveni o emblemă a Bucovinei și a României întregi, cu ecou în spiritualitatea și istoria Bisericii”, mai arată cei opt inițiatori.
continuarea în PRESShub












