AcasăACTUALAccident feroviar mortal în judeţul Gorj

Accident feroviar mortal în judeţul Gorj

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O persoană şi-a pierdut viaţa, în urmă cu scurt timp, în urma unui accident feroviar mortal petrecut în judeţul Gorj.

În aceste momente, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj intervin la locul tragediei, care s-a între stațiile Valea Sadului și Meri.

„La data de 17 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj au fost sesizați despre faptul că un tren a accidentat mortal o femeie.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tren care circula pe relația Craiova-Petroșani, între stațiile Valea Sadului și Meri, într-un tunel a accidentat mortal o femeie.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical care a constatat decesul femeii.

Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Polițiștii efectuează cercetări, în vederea stabilirii identității persoanei decedate, întrucât asupra acesteia nu a fost găsit nici un document din care să rezulte identitatea.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările producerii evenimentului”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri