AcasăACTUALAngajări pe pile la DSP Dolj. Au fost semnalate 10 cazuri de...

Angajări pe pile la DSP Dolj. Au fost semnalate 10 cazuri de nepotism

spot_img
spot_img
- Advertisement -

10 cazuri de nepotism au fost semnalate la Direcția de Sănătate Publică Dolj. Doi avertizori de integritate susţin că în cadrul instituţiei sunt angajaţi soț și soție, director și soră, mamă și fiu, nepoți.

Situaţia a fost făcută publică de G4Media, care anunţă că informaţiile au fost verificate în cea mai mare parte. Directorul DSP, care lucrează împreună cu sora sa, a spus pentru sursa citată că cei în cauză ”probabil s-au angajat prin concurs”, iar ulterior nu a mai răspuns la telefon.

Printre cei care şi-ar fi angajat rudele la DSP Dolj se află şi șefa de la resurse umane, departamentul care organizează concursurile de angajare. Fiul acesteia lucrează la departamentul juridic. În plus, unul dintre angajați, care lucrează și el împreună cu soția, face afaceri cu spitale în timp ce firma sa oferă consultanță aceloraşi unităţi.

Care sunt cazurile de nepotism 

Lili Gacea este şefa serviciului de resurse umane a DSP de 11 ani. Fiul acesteia, Radu Gacea, lucrează în cadrul instituţiei ca jurist. Elena Păunescu şi Violeta Stanca, angajate ambele la departamentul de resurse umane au soţul respectiv fiica angajaţi la departamentul administrativ şi farmacia instituţiei.

Directorul DSP, Viorel Dorin Micu, are o soră angajată de mai mulți ani, tot la resurse umane.

Gabriela Lohon, de la caserie, îl are pe fiul ei, Andrei Lohon, angajat la departamentul administrativ, potrivit celor doi avertizori de integritate consultați de G4Media.ro

Luminița Mitroi, juristă, are o nepoată, Bianca Ștefănescu, angajată la laborator. Nicolae Marcu, directorul economic al instituției, are și el soția angajată ca asistentă la o secție exterioară.

Florentin Niculescu lucrează ca fizician în Laboratorul de Igiena Radiațiilor. Soția sa, Flavia, i s-a alăturat în instituție anul trecut, dar soțul declară că nu știe exact cu ce se ocupă. fizicianul.

Florentin Niculescu a obținut recent o poziție de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgențe Craiova și câștigă, în paralel, contracte de consultanță (prin firma sa Primus Advising) cu spitale din Dolj sau din județele învecinate. Aceste instituții i-au oferit în total 22.000 de lei pentru ”consultanță fizician medical și radioprotecție”, potrivit documentelor publicate în sistemul electronic de achizții publici SEAP. Florentin Niculescu a explicat că nu există niciun conflict de interese deoarece șeful său este foarte atent să nu-l trimită la verificări în spitalele care îi sunt clienți la firmă.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri