Un bărbat în vârstă de 45 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce s-a urcat la volan, deşi consumase băuturi alcoolice, şi s-a izbit cu maşina într-un stâlp.
Incidentul a avut loc duminică, în comuna Mușetești.
„Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 45 de ani, din comuna Mușetești, în timp ce conducea un autoturism din direcția Stăncești-Mușetești, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentrație de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Gorj.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.












