AcasăLIFEFilmul "Barbie" a lăsat lumea fără vopsea roz

Filmul „Barbie” a lăsat lumea fără vopsea roz

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Viitorul film „Barbie” al Gretei Gerwig a necesitat atât de multă vopsea roz în timpul construcției, încât a distrus aprovizionarea globală a unei întregi companii, relatează The Guardian, citat de adevărul.ro.

Într-un interviu cu Architectural Digest, Gerwig și designerul de producție al filmului, Sarah Greenwood, au vorbit despre construcția Barbieland, care este aproape în întregime roz fluorescent, de la versiunile în mărime naturală ale celebrei „Dreamhouse” a păpușii până la drumuri și stâlpi de iluminat.

În interviu, Greenwood, nominalizată de șase ori la Oscar, a spus că filmul a provocat o penurie internațională de vopsea roz. „Lumea a rămas fără roz”, a spus ea revistei.

În acelaşi timp, Lauren Proud, vicepreședinte de marketing global la Rosco, compania de vopsea folosită de film, a explicat pentru Los Angeles Times despre situația creată.

Proud a confirmat că filmul „a folosit atâta vopsea câtă am avut noi”, dar a calificat că producția pe Barbie a coincis cu probleme mai largi ale lanțului global de aprovizionare în timpul Covid-19, precum și cu vremea extremă din Texas la începutul anului 2021, care a afectat materialele utilizate la crearea vopselei.

„A existat această lipsă şi apoi le-am dat tot ce am putut”, a spus ea, dar a recunoscut: „Ne-au curăţat de vopsea”.

În interviul acordat Architectural Digest, Gerwig a spus că nuanţa roz strălucitoare a fost importantă în „menţinerea esteticii filmului şi că designul pentru Barbieland a fost inspirat de Casa Kaufmann din Palm Springs, picturile lui Wayne Thiebaud, de filmele „Pee-wee Marea aventură” şi „Un american la Paris”.

„Mi-am dorit ca nuanţele de roz să fie foarte strălucitoare şi totul să fie aproape prea mult”, a spus Gerwig, adăugând că nu a vrut să „uite ce m-a făcut să iubesc pe Barbie când eram mică”.

Scenografii au asigurat suficientă vopsea pentru ca producţia filmului să continue. Filmările au fost realizate în mare parte la Warner Bros Studios Leavesden din Marea Britanie.

„Barbie”, care o are în rolul principal pe Margot Robbie şi pe Ryan Gosling în rolul Ken, iubitului păpuşii, îi mai are în distribuţie pe Will Ferrell, Simu Liu, Dua Lipa, Helen Mirren, Issa Rae, America Ferrera, Kate McKinnon, Michael Cera şi Ncuti Gatwa. Filmul va fi lansat pe 21 iulie în toată lumea.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri