AcasăZiaristi.roSurse: Mediile elevilor ar putea fi încheiate de personal angajat special pentru...

Surse: Mediile elevilor ar putea fi încheiate de personal angajat special pentru asta

spot_img
spot_img
- Advertisement -

În timp ce angajații din învățământ nu vor să renunțe la grevă până când salariile nu le vor crește până la nivelul cerut de sindicate, Guvernul pare să aibă planului lui să rezolve unele dintre problemele apărute din cauza protestelor.

Concret, mediile elevilor vor putea fi încheiete cu doar două note, ca măsură excepțională în contextul grevei, deși, în mod normal este nevoie de minim trei, potrivit unui proiect de modificare a ROFUIP, publicat marți, de către Ministerul Educației. Interesant este cine le va încheia, de fapt!

Potrivit proiectului, la articolul 107, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: „(4^1) În anul școlar 2022-2023, în situații excepționale, neimputabile elevului sau familiei acestuia, inclusiv în situații medicale care conduc la un număr de absențe de cel mult 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un an școlar la o disciplină/un modul, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.”

Potrivit ROFUIP, art 107, alin (4) prevede: „Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul cadru.

La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.”

Cine poate valida situația școlară

În același proiect se menționează și că „situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ”, fără să se precizeze cine va avea libertatea să facă asta.

Potrivit surselor noastre, libertatea de a încheia mediile elevilor ai căror profesori sunt încă în grevă, ar putea ajungen la directorii unităților de învățământ sau de personal extern angajat special să facă asta.

Informații de context

La o materie, un elev trebuie să aibă minimum N+3 note. Adică profesorul va pune cu cel puțin 3 note mai mult decât numărul de ore pe săptămână la acea materie, la clasă.

Iată ce prevede Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ, la articolul 109, alineatul 1: “La fiecare disciplină de studiu/modul se încheie anual o singură medie, calculată prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului”.

Media generală anuală este calculată conform articolului 109, alineatul 4 din Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2022.

“Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele și de la purtare”, potrivit regulamentului, citat de edupedu.

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri