Un motociclist în vârstă de 31 de ani, cetăţean turc, a decedat, luni, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoutilitare, un autoturism şi o motocicletă.
Evenimentul rutier s-a produs în comuna Drăganu, din judeţul Argeş.
„În accident au fost implicate două autoutilitare, un autoturism și o motocicletă. Echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș ajuns la locul solicitării, a constatat decesul motociclistului, fiind vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 31 de ani. În momentul de față, echipajul medical mai monitorizează o victimă, persoană de sex feminin, conducătoarea autoturismului”, transmite ISU Argeş.
O anchetă a fost deschisă de poliţişti pentru a stabili cum s-a petrecut evenimentul rutier.
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 32 de ani, cetățean turc, care conducea o motocicletă, pe DN 7, din direcția Rm. Vâlcea către Pitești, în localitatea Drăganu, într-o curbă la dreapta, deosebit de periculoasă, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din sens opus, de o femeie de 38 de ani, din Sibiu.
Ulterior, motocicleta a fost proiectată, inițial, într-o autoutilitară, condusă, din sens opus de un bărbat de 42 de ani, din jud. Vrancea, iar apoi într-o altă autoutilitară, condusă, tot din sens opus, de un bărbat de 33 de ani, din județul Ilfov.
Din păcate, în urma impactului, motociclistul a decedat.
Conducătorii autovehiculelor implicate au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, transmite IPJ Argeş.












