AcasăACTUALTreceri la nivel cu calea ferată din zone cu risc crescut din...

Treceri la nivel cu calea ferată din zone cu risc crescut din judeţul Olt, modernizate de CFR

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Senatorul PSD Olt Siminica Mirea a anunţat că CFR modernizează mai multe treceri la nivel cu calea ferată din judeţul Olt, în zone de risc maxim.

Potrivit parlamentarului oltean, este vorba despre zonele Arceşti-Strejeşti – două obiective, cât şi Piatra-Olt – Caracal.

De asemenea, investiţii pentru siguranţa persoanelor în zonele de trecere a căii ferate vor fi făcute şi în zonele Slătioara – Piatra-Olt, Piatra-Olt – Caracal, între staţiile Romula şi Vlăduleni, Frăsinet – Corabia, intersecţie cu DN54.

„Misiunea unui parlamentar e aceea de a aduce, prin canalele de comunicare, specifice funcţiei publice, în atenţia decidenţilor de resort, problemele din teritoriu, întâlnite direct sau semnalate de comunitate.

O gravă problemă pe care o vedem atunci când evenimente de circulaţie nefericite, uneori cu urmări tragice au loc la trecerile la nivel cu calea ferată. Rar se întâmplă ca impactul dintre o garnitură feroviară şi un autovehicul să nu producă victime. Astfel, pornind de la situaţia dată, am adus în atenţia ministrului Transporturilor și Infrastructurii nevoia de a face aceste intersecţii şi un drum de cale ferată un loc sigur pentru oameni şi bunurile lor. Vor fi făcuţi paşi în acest sens la nivel naţional, dar şi în particular la Olt.

CFR are în derulare proiectul „Modernizare a trecerilor la nivel cu calea ferată” pentru un număr de 160 de treceri cu nivel. În derulare, pe toate regionalele din ţară. La nivel de Regională Craiova, am obţinut modernizarea a trei treceri de risc maxim în zonele Arceşti-Strejeşti – două obiective, cât şi Piatra-Olt – Caracal.

Şi nu numai asta. Vom traversa mai sigur calea ferată pe relaţia Slătioara – Piatra-Olt, Piatra-Olt – Caracal, între staţiile Romula şi Vlăduleni, Frăsinet – Corabia, intersecţie cu DN54. Un obicetiv deja finalizat, aflat în fază de recepţie, este modernizarea celor două treceri de la km 213 + 415, km 214 + 812, pe lina CF 203, între staţiile Piatra-Olt – Arceşti, lucrări finalizate pe 18 mai.

Paşi concreţi făcuţi pentru un trafic mai sigur, spre o Românie care, cu PSD la guvernare, va avea o infrastructură europeană de transport”, a transmis Siminica Mirea.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri