Meteorologii au emis astăzi un cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Acesta va intra în vigoare la ora 14.00 şi va fi valabil până la ora 23.00.
În cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei, în zona de munte, sudul Banatului, și în nordul Moldovei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, la intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30. 40 l/mp și izola 50. .70 l/mp.
De asemenea a fost emis şi un cod galben cadre intră în vigoare astăzi, la ora 12 şi va fi valabil până mâine la ora 2.00.
În acest interval, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei, Munteniei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 40 /mp.












