AcasăZiaristi.roPreședintele Bulgariei, Rumen Radev: Ucraina insistă să lupte în război, dar Europa...

Președintele Bulgariei, Rumen Radev: Ucraina insistă să lupte în război, dar Europa plătește factura. Conflictul se adâncește, este un risc pentru toată Europa

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, spune că prețul prelungirii conflictului din Ucraina este plătit de întreaga Europă.

Mai mult, afirmă președintele țării vecine, conflictul se adâncește și este un risc pentru întregul continent, scrie Novinite.

„Ucraina insistă să poarte acest război, dar trebuie să fie clar că toată Europa plătește factura. Și acest război are multe dimensiuni. O spun din nou: nu este doar militar. Are o dimensiune economică, socială și politică. Reprezintă un risc pentru toată Europa”, a spus președintele bulgar.

Radev i-a criticat pe liderii guvernului de la Sofia pentru felul în care gestionează relația Bulgariei cu acest război.

„Conducătorii noștri încearcă să ne convingă, cu disperare, că prin trimiterea de ajutor militar (Ucrainei) crește securitatea noastră. Din contră, acest conflict se adâncește”, a completat Radev.

Președintele bulgar a rămas pe aceleași poziții, după ce anterior afirmase că Ucraina nu poate fi primită în NATO câtă vreme este implicată într-un război, poziție care s-a dovedit adevărată la summitul de la Vilnius.

El a criticat și decizia Parlamentului sofiot de a trimite în Ucraina toate transportoarele blindate din depozitele ministerului de interne.

„Ar trebui să așteptăm ca și conducătorii noștri – nu doar ministrul apărării din Marea Britanie – să privească armata noastră doar ca pe un depozit pentru altă armată?”, s-a întrebat președintele Radev.

Premierul bulgar, Nicolai Denkov, i-a replicat lui Radev afirmând că transportoarele blindate trimise Ucrainei sunt nefolosite și vechi, dar pot fi utile Kievului.

„Acește mașini nu sunt din stocurile armatei bulgare, au fost cumpărate în anii 80 și stau în depozitele ministerului de interne. Nu au fost folosite niciodată, nici măcar pentru exerciții, doar stau în hangare și sunt o povară pentru minister. L-am întrebat pe Zelenski dacă îi sunt de folos, a zis da, și ne pregătim să i le trimitem”, a explicat șeful guvernului, aflat zilele trecute în vizită la București.

În același registru, președintele Bulgariei a cerut comunității internaționale să se implice în găsirea unei soluții pașnice la conflictul din Ucraina.

„Este de datoria celor implicați în ostilitățile din Ucraina, ca și a comunității internaționale, să găsească o soluție pașnică. Poziția șefului statului este că nu există o soluție militară pentru conflictul dintre Rusia și Ucraina. Fiecare zi de război conduce la morți și distrugere, care nu doar că nu sunt în interesul Ucrainei și Rusiei, dar au și consecințe severe din punct de vedere economic, social și politic pentru toată Europa”, a sunat un comunicat al președintelui Bulgariei, precizează sursa citată.

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri