AcasăACTUALSchimbare majoră pentru şoferi din acest weekend. Legea a fost promulgată

Schimbare majoră pentru şoferi din acest weekend. Legea a fost promulgată

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea art. 118 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Noul act normativ stabileşte posibilitatea pentru şoferi de a depune plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, în prezent plângerea fiind depusă la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

„Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede legea.

Altfel spus, dacă până acum contestațiile sancțiunilor contravenționale se judecau exclusiv de către Judecătoriile pe raza cărora avea loc contravenția, de acum se pot judeca şi la Judecătoriile de pe raza domiciliului contraveninentului.

Asta înseamnă că în cazul în care ai luat o sancțiune în Braşov, dar ai domiciliul în Buzău (de ex.), contestația se poate judeca și la (Buzău de ex.) Judecătoria de pe raza locului de domiciliu și nu vei mai fi nevoit să faci drumuri sute de kilometri, având în plus posibilitatea să participi în mod activ la desfășurarea procesului.

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Reporter24
Reporter24
News.ro este cea mai nouă agenţie de presă din România şi s-a născut din dorinţa şi voinţa unor jurnalişti de agenţie cu mare experienţă de a oferi în continuare conţinut de calitate, relevant, adaptat condiţiilor actuale de piaţă, către clienţi media şi corporate. News.ro este o agenţie independentă, constituindu-se în răspunsul nostru la realităţile din piaţa media, afectată de influenţe politice, economice şi de degradarea politicilor editoriale şi a modului în care se practică jurnalismul. News.ro funcţionează în cadrul unei companii înfiinţate în 2016, dedicată special operării business-ului de agenţie. Misiunea noastră este de a deveni lider pe acest segment media.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri