AcasăZiaristi.roAvertismentul fostului președinte Richard Nixon privind Ucraina, din 1994: Dacă situația scapă...

Avertismentul fostului președinte Richard Nixon privind Ucraina, din 1994: Dacă situația scapă de sub control, războiul din Bosnia va părea o petrecere în grădină

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Fostul președinte american, Richard Nixon, l-a avertizat pe Bill Clinton, cu privire la situația din Ucraina încă din 1994.

Conform unor documente declasificate și publicate de Wall Street Journal, Nixon l-a avertizat pe Clinton cu privire la tensiunea dintre Ucraina și Rusia, într-o scrisoare trimisă cu o lună înainte de a muri.

În document, Nixon își exprimă impresiile după ce vizitase Rusia și Ucraina, într-un tur de două săptămâni. El a avertizat atunci cu privire la tensiunile dintre cele două țări și faptul că Rusia ar putea fi condusă de un lider autoritar, precum s-a și întâmplat, până la urmă.

„Ca unul care l-a susținut, printre primii, pe Elțân și ca o persoană care continuă să-l admire pentru felul în care a condus în trecut, am ajuns la concluzia că situația s-a deteriorat rapid de la alegerile din Decembrie și zilele sale ca lider necondiționat al Rusiei sunt numărate.

Episoadele sale de băutură sunt din ce în ce mai lungi și perioadele de depresie mai frecvente. Cel mai îngrijorător este că nu mai poate să se țină de angajamentele pe care le-a făcut față de tine și alți lideri occidentali, într-o atmosferă din ce în ce mai anti-americană în Duma de stat și în țară”, a avertizat Nixon.

Fostul președinte american l-a informat pe Clinton despre situația explozivă dintre Ucraina și Rusia, care „dacă se permite să scape de sub control, va face ca Bosnia (războiul – n.r.) să pară drept o petrecere în grădină a asociației părinților”.

 

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri