Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș (PNL), a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, reduceri de cheltuieli bugetare de 2,5 miliarde de lei.
Acesta a spus că există mai multe paliere pentru reducerea cheltuielilor: administrația centrală – ministere, primării, companii de stat (locale și naționale), instituții autonome (BNR, ASF, ANRE sunt instituții autonome, dar ministrul Boloș nu a menționat numele nici unei instituții).
El a refuzat să spună dacă aceste reduceri vor duce și la eventuale concedieri de bugetari, dar a spus că vor fi desființate 204.000 posturi oricum neocupate din administrația locală.
Ministrul Finanțelor a spus că numărul de șefi din sectorul public va scădea cu 30%, primăriile care au cheltuieli prea mari vor fi amendate și va scădea numărul de membri în consilii de administrație ale unor companii. El a spus că impactul bugetar în acest an va fi de 2,5 miliarde de lei, economie la bugetul de stat.
Oficialul a mai spus că unele redevențe pentru resurse naturale vor crește, fără să spună la ce resurse se aplică, și a anunțat eliminarea voucherelor pentru bugetarii cu salarii brute peste 10.000 de lei. De asemenea, el a anunțat dispariția indemnizației de vacanță și măsuri privind indemnizația de hrană, fără să specifice exact decizia.
În plus, va fi redus cu 20% numărul de secretari și subsecretari de stat, potrivit G4Media.












