O femeie şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă în urma unui accident petrecut la o trecere la nivel cu calea ferată, de pe raza localității Vicșani, comuna Mușenița, județul Suceava. Maşina în care se afla femeia a fost lovită de un tren de marfă.
În urma unui apel la 112, la faţa locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ Suceava. Forţele de intervenţie au identificat două victime. Este vorba despre un bărbat, de aproximativ 65 de ani, și o femeie, de aproximativ 60 de ani, care erau în afara autoturismului. Femeia era prinsă sub locomotivă. Cei de la descarcerare au intervenit pentru extragerea victimei. Din nefericire, cadrele medicale au declarat decesul acesteia.
Bărbatul era conștient și a fost preluat de echipajul SMURD, care i-a acordat primul ajutor medical. Ulterior, a fost transportat la spitalul din Rădăuți, pentru investigații suplimentare.












