Două persoane au fost rănite în această dimineaţă în urma unor accidente, unul rutier și altul feroviar petrecute în judeţul Mehedinţi.
Primul accident a avut loc în municipiul Drobeta Turnu-Severin. Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu-Severin au intervenit cu autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD la intersecția străzilor Traian și Coșbuc.
„În accident, au fost implicate două autoturisme, care în urma coliziunii au acroșat și un autoturism parcat. Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale unui bărbat, conștient și cooperant, care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu-Severin pentru investigații suplimentare. Cea de-a doua persoană implicată în accident a fost evaluată medical de către un echipaj SAJ, ulterior refuzând transportul la spital. Pompieri militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la autoturisme implicate în accident”, au transmis reprezentanţii ISU Mehedinţi.
Tot astăzi, paramedicii SMURD din cadrul Stației Strehaia i-au acordat îngrijiri medicale unei femei, care fost acroșată de o locomotivă, pe raza localității Stângăceaua. După acordarea primului ajutor medical, victima, conștientă și cooperantă, a fost transportată cu o ambulanță SMURD la spital.












