AcasăACTUALDarius Vâlcov este EXTRĂDAT astăzi din Italia în România

Darius Vâlcov este EXTRĂDAT astăzi din Italia în România

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Fostul ministru al Finanţelor şi primar al Slatinei, Darius Vâlcov, va fi adus luni din Italia în România, potrivit unor surse judiciare, după ce Curtea Supremă de Casaţie a Italiei a respins ca inadmisibil recursul său şi a menţinut decizia Curţii de Apel Napoli de predare a sa în România.

Fostul ministru al finanțelor, Darius Vâlcov, a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare pentru infracțiuni de corupție. În primă instanță, el primise o condamnare de opt ani.

El urmează să-şi ispăşească pedeapsa într-o închisoare din ţară.

În același dosar instanța a mai dispus condamnarea lui Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, la 4 ani şi 6 luni de închisoare. De asemenea Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov a fost condamnat la 2 ani cu suspendare, Petre Bogdan Timofte, afacerist, a primit 3 ani de închisoare, iar Constantin Tomescu, afacerist, a primit şi el 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Şi fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat la patru ani şi şase de închisoare pentru fapte de corupţie, se află în Italia.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri