Președintele PNL și totodată al Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, a participat la Patriarhie la ceremonia prilejuită de aniversarea a 16 ani de la întronizarea PF Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Cu această ocazie, el a transmis un mesaj de o virulență extremă, în care și-a atacat adversarii politici, dar și pe toți cei care nu sunt de acord cu opiniile sale.
Acest gen de mesaj este total neobișnuit, dat fiind faptul că a fost citit înaintea Patriarhului tuturor românilor și într-o instituție care îi slujește pe toți românii, indiferent de opiniile lor politice.
De altfel, nicio altă personalitate – de la președintele Iohannis la primarul Capitalei, Nicușor Dan – nu au avut, nici pe departe, virulența celui trimis de Ciucă.
După o scurtă introducere în care l-a felicitat pe Patriarhul Daniel, Ciucă și-a început diatriba. El a spus că în contextul războiului din Ucraina „trebuie să știm foarte bine cine ne sunt prietenii și cine ne sunt dușmanii, cine ne vrea binele și cine ne vrea pierzania”.
În continuare, el a denunțat faptul că tot mai mulți români își dau adeziunea către un alt partid politic. Ciucă i-a numit pe aceștia drept membri ai „unor mișcări de natură populist-extremistă, autosuficiente, fals naționale, cu tendințe autoritare”.
El a continuat, definindu-se pe sine drept membru al „forțelor moderate și echilibrate ale țării” care trebuie să „conlucreze” „pentru a nu rata momentul istoric prin care trece țara noastră”.
Cu alte cuvinte, el a transmis Patriarhului mesajul că a conlucra și cu alte forțe decât PNL, reprezintă a susține „mișcările de natură populist extremistă”.
Nicolae Ciucă și-a urat singur să rămână președintele PNL și al Senatului încă 16 ani?
După ce a felicitat Biserica Ortodoxă pentru ajutorarea semenilor care au fugit din calea războiului din Ucraina, Nicolae Ciucă a încheiat cu o urare cel puțin dubioasă: șeful PNL i-a transmis Patriarhului că ar dori să fie împreună și la 33-a aniversare de la întronizare.
„Și pentru că mai devreme s-a pomenit de 16 ani și 16 obiective împlinite, dați-mi voie, Preafericirea Voastră să-mi doresc să vă fim alături la cel puțin a 33-a aniversare și la 33 de obiective – atât cât a avut Mântuitorul vârsta, dar și dincolo de asta.
Vă mulțumesc, vă doresc ani mulți și să ne păstoriți în continuare așa cum ați făcut-o și până acum”, a spus Nicolae Ciucă.
În context merită amintit că partidul lui Ciucă, PNL, este cotat tot mai des sub AUR, ceea ce ar putea explica virulența acestuia, exprimată chiar în fața Patriarhului tuturor românilor.
Mesajul integral al lui Nicolae Ciucă poate fi citit pe siteul agenției Basilica.












