AcasăZiaristi.roProcuror cercetat de DNA într-un dosar al lui Sebastian Ghiță, promovat șef...

Procuror cercetat de DNA într-un dosar al lui Sebastian Ghiță, promovat șef peste dosarele de mediu la Parchetul General

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Secția pentru procurori a CSM a aprobat marți delegarea în funcția de procuror șef al Biroului de combatere a infracțiunilor de mediu. Cel din Parchetul General a procurorului Aurelian Constantin Mihăilă, actual procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, potrivit ordinii de zi a CSM.

Mihăilă a fost cercetat de DNA și trimis în judecată în iunie 2016. Totul s-a întâmplat într-un dosar care îl avea în centru pe Sebastian Ghiță, pe atunci deputat, ulterior fugit în Serbia. Ghiță era acuzat de mai multe infracțiuni: două infracțiuni de dare de mită, cumpărare de influență, spălare a banilor, șantaj. În acel dosar, procurorul Aurelian Mihăilă era acuzat de DNA de două infracțiuni. Cea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Dar și de cercetare abuzivă. Mai precis, DNA susținea că Mihăilă i-ar fi permis unui ofițer de poliţie accesul la informaţii secrete pentru ca acesta să promoveze în funcţii de conducere în Poliție.

În martie 2016, Aurelian Mihăilă a fost arestat preventiv, apoi plasat sub control judiciar de către DNA în dosarul lui Ghiță.

Citește și O fetiță a fost lăsată să zacă pe jos, în mijlocul clasei, la o grădiniță din Capitală

În iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a achitat în primă instanță atât pe procurorul Aurelian Mihăilă, cât și pe Sebastian Ghiță. Procurorii DNA au făcut apel, dar Secţia Specială au retras apelul DNA. Consecința deciziei SIIJ a fost că sentinţa de achitare de la fond a rămas definitivă.

În esență, Ghiță a fost achitat de prima instanță după ce instanța de fond a înlăturat o serie de probe. Acesta a motivat că au fost administrate neloial, după cum a scris G4Media la acel moment.

Citește și: Alexandru, fratele lui Sebastian Ghiţă, trimis în judecată de procurorii DNA

Procurorii își bazau acuzațiile în principal pe mărturiile fostului deputat PSD, Vlad Cosma, și ale lui Răzvan Alexe. Aceștia au dat declarații împotriva lui Ghiță, atât în calitate de martori, cât și în calitate de martori cu identitate protejată (altă identitate). Cu alte cuvinte, ce nu le-au putut spune procurorilor ca martori cu identitate reală, de frica lui Ghiță, le-au declarat ca martori cu identitate protejată. Mai multe, în G4 Media.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri