AcasăACTUALO clădire monument istoric din Slatina, noul sediu al Judecătoriei Slatina. Se...

O clădire monument istoric din Slatina, noul sediu al Judecătoriei Slatina. Se inaugurează săptămâna viitoare

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Noul sediu al Judecătoriei Slatina, amenajat în fosta Bancă Naţională a României de pe strada Mihai Eminescu, va fi inaugurat marţi, 31 octombrie, potrivit unui comunicat remis de Tribunalul Olt.

Cu toate acestea, activitatea Judecătoriei Slatina nu va fi încă mutată în noul sediu.

„Vă facem cunoscut că în data de 31.10.2023, începând cu ora 9.00, la sediul fostei Bănci Naționale a României, din Slatina, str. Mihai Eminescu, nr. 16, județul Olt, va avea loc festivitatea de inaugurare a noului sediu administrativ al Judecătoriei Slatina, imobil ce a făcut obiectul investiției ,,Reparaţii capitale, amenajare, consolidare, restaurare şi extindere sediu Judecătoria Slatina” din cadrul Programului Naţional de consolidare a infrastructurii instanţelor de judecată aflate în municipii reşedinţă de judeţ, derulat prin Compania Naţională de Investiţii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Data începerii activității judiciare în noul sediu al Judecătoriei Slatina va fi adusă la cunoștință, în timp util, tuturor persoanelor interesate”, transmite Tribunalul.

Valoare totală a investiţiei se ridică la 10.032.519,8 lei.

Clădirea monument istoric, din zona Centrul Istoric al oraşului, cândva sediul Băncii Naţionale a României, se află din anul 2006 în patrimoniul Primăriei Slatina. Construită în anul 1908, clădirea era, la acea vreme, cea mai reprezentativă bancă din Slatina, Banca Uniunii Agricole, Comerciale şi Industriale. Ulterior, a devenit Sucursala Olt a Băncii Naţionale a României, până în septembrie 2000, când a fost desfiinţată. De atunci, ani la rândul, în imobil a funcţionat, în perioadele scrutinelor electorale, Biroul Electoral Judeţean.

Din 2004, clădirea figurează ca monument istoric în lista Ministerului Culturii.

În 2015, Primăria Slatina a făcut un schimb de imobile cu Ministerul Justiţiei. Astfel, Guvernul a primit fostul sediu BNR, unde va amenaja spaţii de judecată, iar actualul sediu al Judecătoriei Slatina va fi preluat de municipalitate, care va muta acolo mai multe direcţii din subordine.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri