AcasăADMINISTRAŢIEBani de la CJ Olt pentru primăriile din judeţ. LISTA alocărilor

Bani de la CJ Olt pentru primăriile din judeţ. LISTA alocărilor

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Consilierii judeţeni au aprobat, joi, după proiect prin care au fost alocate fonduri primăriilor din judeţ.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că banii au fost alocaţi în funcţie de necesităţile primăriilor, fundamentate.

„Majoritatea banilor provine din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Consiliului Județean Olt, iar o parte foarte mică din acești bani provine din cota de 6% pe care Consiliul Județean, conform Legii bugetului de stat, o distribuie către UAT-urile din județul Olt. Sunt aproximativ 17 milioane și ceva de lei. În funcție de necesitățile lor și gândind o formulă ca toate localitățile să primească ceva bani, am gândit formula ca municipiile să primească câte 500.000 lei, orașele 300.000 lei, iar comunele minim 100.000 lei. Diferența de bani s-a dat în funcție de fundamentarea localităților respective, diferențiat pentru o serie de localități”, a declarat Marius Oprescu.

Ce sumă a primit fiecare primărie:

Totodată, CJ a alocat bani şi pentru finalizarea investiţiilor proprii, sursa fiind excedentul bugetar de anul trecut.

„Banii din excedentul bugetar s-au dus în cheltuielile curente ale Consiliului Județean, special pentru investiții. Avem o serie de investiții licitate sau în curs de licitare la nivelul Direcției de Investiții și Drumuri Județene și era nevoie de acești bani să putem demara lucrările. Una dintre aceste lucrări, este vorba despre un pod la Oporelu, care este pe un drum județean şi trebuie refăcut. Deja e licitată lucrarea, urmând ca în perioada următoare să dăm ordinul de începere a lucrării”, a declarat Marius Oprescu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri