AcasăACTUALJaf înscenat la o firmă. Patru persoane au fost reţinute

Jaf înscenat la o firmă. Patru persoane au fost reţinute

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore după ce au înscenat un jaf la o firmă din Bucureşti, unde una dintre acestea era angajată. În acest mod a fost furată suma de 4.700 de lei din încasările firmei.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au transmis miercuri, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale au făcut marţi, patru percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi şi Buzău, într- un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare, prejudiciul fiind de 4.700 de lei.

“În fapt, la data de 13 octombrie 2023, în jurul orei 23.45, Secţia 13 Poliţie a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie, angajată a unei societăţi, cu privire la faptul că la aceeaşi dată, în jurul orei 23.30, un bărbat, având faţa acoperită, ar fi pătruns în incinta punctului de lucru, iar prin acte de violenţă, ar fi sustras 4.700 de lei, bani proveniţi din încasările realizate în decursul zilei, după care, acesta ar fi părăsit zona”, au afirmat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Înţelegere între hoţi şi o angajată

Ancheta a fost preluată de către Serviciul de Investigaţii Criminale, iar poliţiştii au stabilit că aspectele sesizate nu au fost confirmate în urma cercetărilor. Investigatorii au ajuns la concluzia că la data de 13 octombrie, a existat o înţelegere între angajata societăţii respective şi alte persoane pentru a fi furate încasările firmei.

Astfel, angajata a scos din spaţiul de depozitare suma de 4.700 de lei, pe care o avea în gestiune, a aşezat banii la vedere pentru ca o femeie de 27 de ani să îi poată fura. Poliţiştii au stabilit că în acest caz a fost simulată comiterea unui tâlhării şi a fost folosit un spray iritant lacrimogen.

“Acestea ar fi fost ajutate de alte două persoane, respectiv un bărbat de 27 de ani, precum şi de o femeie de 19 ani, care le-ar fi acordat sprijin, transportând persoanele bănuite cu maşina. Din cercetări s-a mai stabilit că banii sustraşi ar fi fost însuşiţi în diferite cote, de toate persoanele bănuite”, a menţionat sursa citată.

Cele patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii  Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri