Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare, se dezice complet de familia soţiei sale după ce socrii săi au fost reţinuţi pentru că au fost acuzaţi pentru dare de mită.
Edilul susţine că va divorţa dacă ajunge la concluzia că soția l-a mințit sau i-a ascuns lucruri. „Pentru mine, familia înseamnă (…) mama, că trăiește, tata, că mi-l imaginez, și, de câteva luni, nevasta mea. În rest, alții să se descurce! M-am trezit într-un film în care joc rolul de Pluto, într-o scenetă cu Tom și Jerry. Adică, cineva se întâlnește într-o piață în Târgu Mureș, că părinții soției mele sunt din zonă, și negociază într-un fel un dosar penal (…) Tu, soacră, sau ce ești tu, să promiți 50.000 de euro? Pentru cine? Pentru un dosar care e de opt ani în instanță, care e super mediatizat, un dosar care este în faza finală (de judecată) și în care se aplică un control judiciar cu interdicția de a părăsi țara …? Mama soției mele să stea o sută de ani în închisoare dacă a făcut ceva greșit”, a declarat Cherecheș.
Acesta s-a căsătorit în urmă cu câteva luni cu Tabita Gliga și a declarat, cu această ocazie, că soția sa „a trebuit să lupte” pentru el.
„Vă spun un lucru. Dacă soția mea m-a mințit, mi-a ascuns lucruri, indiferent din ce motiv – ea sau mama ei – să îmi facă bine, în secunda doi, Cherecheș devine cel mai râvnit burlac al României”, a adăugat primarul din Baia Mare, citat de ziare.com.
Mită pentru mama unei judecătoare
DNA a confirmat într-un comunicat, joi dimineață, că socrii primarului Cherecheș au fost reținuți, iar procurorii au propus arestarea lor preventivă. S-a întâmplat astfel după ce Claudia Gliga, soacra lui Cătălin Cherecheș, a fost surprinsă în flagrant, cu suma de 50.000 de euro, la o întâlnire cu Rodica Fărcaș-Hângan.
Banii urmau să ajungă la judecătoare și să-i aducă o sentință mai ușoară, eventual cu suspendare, lui Cătălin Cherecheș în dosarul în care edilul din Baia Mare a fost deja condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Sentința definitivă a fost amânată pentru 24 noiembrie la Curtea de Apel Cluj.
Procurorii au audiat-o, azi noapte, și pe soția lui Cătălin Cherecheș, dar aceasta a fost lăsată să plece acasă de anchetatori, potrivit antena3.ro.












