AcasăZiaristi.roAntrenorul campioanei mondiale Argentina spune că ar putea demisiona

Antrenorul campioanei mondiale Argentina spune că ar putea demisiona

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Antrenorul argentinian, câștigător la Cupa Mondială, Lionel Scaloni, a declarat că se gândește să demisioneze după cinci ani la conducere.

Scaloni a făcut acest anunţ surprinzător după victoria Argentinei cu 1-0 în faţa Braziliei, în preliminariile Cupei Mondiale, marţi, la Rio de Janeiro, scrie news.ro

“Argentina are nevoie de un antrenor care are toată energia posibilă şi care este bine”, a spus Scaloni. “Am nevoie să opresc mingea şi să încep să mă gândesc, am multe lucruri la care trebuie să mă gândesc în această perioadă. Nu este vorba de un adio sau ceva de genul acesta, dar trebuie să mă gândesc pentru că ştacheta este foarte sus şi este complicat să continui să mergi mai departe şi este complicat să continui să câştigi. Băieţii ăştia fac lucrurile dificile, aşa că trebuie să mă gândesc o vreme. Voi vorbi cu preşedintele federaţiei şi cu jucătorii după aceea”.

Scaloni i-a succedat lui Jorge Sampaoli în funcţia de selecţioner al Argentinei în august 2018, după o scurtă perioadă la conducerea selecţionatei sub 20 de ani.

Câştigarea Copa America 2021 a fost primul titlu major al Argentinei după 28 de ani şi a însemnat calificarea pentru Finalissima împotriva campionilor europeni Italia din iunie 2022, pe care au câştigat-o cu 3-0 pe Wembley.

Triumful argentinienilor la Cupa Mondială din Qatar, mai târziu în acel an, a fost al treilea titlu mondial al Argentinei, primul după 1986.

Citeste si: Proiecție de film la Institutul Cervantes: „Argentina, 1985” de Santiago Mitre

The post Antrenorul campioanei mondiale Argentina spune că ar putea demisiona appeared first on Romaniainformata.ro.

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri