Incident grav în traficul din municipiul Botoşani. Un instructor auto a fost testat pozitiv cu aparatul etilotest în timp ce se afla în trafic, cu un elev la volan.
Incidentul a avut loc ieri la amiază, pe cea mai importantă arteră din municipiu. Maşina şcoală a fost oprită în trafic de către un echipaj al Biroului Rutier. Poliţiştii au sesizat faptul că autoturismul şcoală circula într-o zonă cu restricţii de circulaţie în anumite intervale orare. Maşina era cu un elev la volan, pe Calea Naţională, în apropierea Stadionului Municipal, pe sensul de circulaţie dinspre gară spre centrul oraşului.
Zona cuprinsă între străzile Uzinei și Petru Rareș este, însă, restricţionată pentru maşinile şcoală cu elevi la volan în intervalul orar 07.30-08.30 și 11.30-12.30. În momentul în care poliţiştii rutieri au tras maşina şcoală pe dreapta, aceştia au legitimat instructorul şi elevul. Ulterior instructorul a fost testat cu aparatul etilotest, iar poliţiştii au avut o surpriză. Rezultatul a fost de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar oamenii legii l-au coborât pe acesta imediat din maşină.
„Acestuia i s-a reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile şi a fost sancţionat cu amendă de 1.300 de lei”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, potrivit monitorulbt.ro.












