AcasăACTUALCasă distrusă de un incendiu, într-o comună din Olt (FOTO&VIDEO)

Casă distrusă de un incendiu, într-o comună din Olt (FOTO&VIDEO)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O casă a fost distrusă de un incendiu, vineri, în localitatea olteană Alimănești.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD.

„La sosirea echipajelor, locuința ardea generalizat.

Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ o oră și jumătate.

În incendiului, locuința, cu suprafața de aproximativ 50 de metri pătrați, a ars în totalitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jarul căzut din sistemul de încălzire, potrivit ISU.

Recomandările preventive ale pompierilor:

•se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;

•depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 de cm la sobele din cărămidă sau teracotă;

•în faţa ușiței de alimentare a sobei pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică;

•cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri