AcasăACTUALŞase morţi după ce un TIR a intrat într-un baraj al poliţiei....

Şase morţi după ce un TIR a intrat într-un baraj al poliţiei. Printre victime sunt şi doi poliţişti

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Şase persoane – inclusiv doi membri ai Gărzii Civile – au fost ucise marţi dimineaţa, în apropiere de Sevilla, în sudul Spaniei, unde un TIR a intrat într-un baraj al poliţiei, anunţă Guvernul regional al Andaluziei, care evocă un accident, relatează AFP.

Alţi trei membri ai Gărzii Civile au fost răniţi şi spitalizaţi după această dramă, care a avut loc la ora locală 4.30 (5.30, ora României), pe un tronson al unei autrostrăzi, în apropiere de oraşul Los Palacios, precizează într-un comunicat Guvernul regional.

Presa spaniolă scrie că membrii Gărzii Civile efectuau un control rutier de rutină în cadrul luprei împotriva traficului de droguri atunci când au fost loviţi de TIR.

Şoferul, care a fost plasat în arest preventiv, a fost testat negativ în privinţa consumului de droguri şi alcool, potrivit presei.

”(Sunt) foarte întristat de acest tragic accident rutier”, scrie pe X preşedintele regiunii Andaluzia Juanma Moreno.

Premierul spaniol Pedro Sánchez îşi exprimă, într-un mesaj postat pe X, ”toată afecţiunea şi solidaritatea faţă de familiile persoanelor decedate” şi le transmite ”însănătoşire grabnică persoanelor rănite”.

Acest accident are loc la o lună după moartea altor membri ai Gărzii Civile, a căror ambarcaţiune a fost lovită de, aparent în mod voit, de o vedetă aparţinând unor traficanţi de droguri, în timpul unei urmăriri, în portul Barbate (sud-vest), tot în Andaluzia.

Golful Cadiz este teatrul unor confiscări de droguri de către agenţi ai Vamei spaniole şi Gărzii Civile.

Spania este una dintre principalele rute de import de droguri în Uniunea Europeană (UE), iar regiunea Andaluzia, din cauza apropierii acesteia de Maroc, în producţia de răşină de canabis, este una dintre porţile de intrare a drogurilor pe teritoriul spaniol.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Reporter24
Reporter24
News.ro este cea mai nouă agenţie de presă din România şi s-a născut din dorinţa şi voinţa unor jurnalişti de agenţie cu mare experienţă de a oferi în continuare conţinut de calitate, relevant, adaptat condiţiilor actuale de piaţă, către clienţi media şi corporate. News.ro este o agenţie independentă, constituindu-se în răspunsul nostru la realităţile din piaţa media, afectată de influenţe politice, economice şi de degradarea politicilor editoriale şi a modului în care se practică jurnalismul. News.ro funcţionează în cadrul unei companii înfiinţate în 2016, dedicată special operării business-ului de agenţie. Misiunea noastră este de a deveni lider pe acest segment media.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri