Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci și al campioanelor americane, a murit la 82 de ani, lăsând în urmă un impact imens asupra gimnasticii mondiale.
Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci şi cel care a transformat SUA într-o putere internaţională în gimnastică, a murit la 82 de ani.
-articolul continuă după recomandare-
Examen național de rezidențiat: 10.000 de candidați, 345 de locuri și 237 de posturi disponibile
USA Gymnastics a declarat că Karolyi a murit vineri. Nu a fost indicată cauza decesului.
Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi Mary Lou Retton.
„Un mare impact şi o mare influenţă asupra vieţii mele”, a postat pe Instagram Comaneci, care avea doar 14 ani când Karolyi a antrenat-o să câştige aurul pentru România la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976.
A fost creatorul Nadiei Comaneci si al gimnasticii româneşti de succes, a scris Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, după decesul antrenorului Bela Karolyi.
„A atins perfecţiunea pe pământ, a creat cea mai frumoasă poveste a sportului românesc şi mondial, a schimbat paradigma unei discipline. A fost creatorul Nadiei Comaneci si al gimnasticii româneşti de succes. Antrenorul s-a stins la vârsta de 82 de ani, în Statele Unite”, a scris COSR.












