AcasăPOLITICĂMarcel Ciolacu: Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este singura soluție corectă...

Marcel Ciolacu: Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este singura soluție corectă după desecretizarea documentelor din ședința CSAT

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu spune că decizia CCR de anulare a alegerilor este singura soluție corectă după dovezile din ședința CSAT privind influența Rusiei, care a denaturat rezultatul votului. 

Ciolacu spune că autoritățile trebuie să identifice și să tragă la răspundere vinovații pentru tentativa de influențare a rezultatului alegerilor, pentru a menține încrederea publicului în instituțiile democratice.

Citeşte şi: CCR a anulat primul tur al prezidențialelor. Alegerile se reiau de la zero

„Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este singura soluție corectă după desecretizarea documentelor din ședința CSAT care arată că rezultatul votului românilor a fost denaturat flagrant, în urma intervenției Rusiei. Alegerile prezidențiale trebuie reluate.

În același timp, anchetele autorităților trebuie să arate cine sunt vinovații pentru tentativa de a influența masiv rezultatul scrutinului prezidențial. Românii au nevoie de răspunsuri clare din partea autorităților, bazate pe dovezi solide, pentru că de această anchetă depinde în mod fundamental încrederea publicului în instituțiile statului și în procesele democratice care stau la baza funcționării țării.

Acum, sunt extrem de importante validarea mandatelor noului Parlament și realizarea unei majorități parlamentare pro-europene, care să susțină numirea rapidă a unui nou guvern, a cărui prioritate este continuarea traseului european de dezvoltare a României. PSD a semnat, alături de PNL, USR, UDMR și reprezentanții minorităților, un acord în acest sens și consideră că în acest moment partidele trebuie să pună mai presus de interesele proprii un singur obiectiv național – stoparea forțelor extremiste”, a transmis Ciolacu.

Liderul PSD mai spune că guvernul pro-european trebuie să asigure stabilitatea economică, protejarea veniturilor populației și să construiască un buget pentru 2025 care să garanteze continuarea investițiilor finanțate cu fonduri europene.

„Numirea noului guvern pro-european este un semnal important pentru mediul economic și pentru investitorii străini, ținând cont de reacțiile îngrijorătoare din ultimele două săptămâni. Totodată, numirea noului guvern este esențială pentru a  putea proteja veniturile românilor și pentru a construi un buget pentru 2025 care să garanteze continuarea proiectelor de investiții pe bani europeni”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri