Trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 53 de ani a fost fost găsit, duminică dimineaţă, într-o garsonieră cuprinsă de un incendiu, într-un bloc de pe strada Drăgăneşti din Slatina.
Poliţiştii au deschis o anchetă în urma evenimentului.
„La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 02:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că la o locuință de pe strada Drăgănești, din municipiul Slatina, a izbucnit un incendiu.
Echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la fața locului, împreună cu echipajele de pompieri, pentru a asigura zona și a facilita intervenția serviciilor de urgență.
Din nefericire, în urma evenimentului, în locuință a fost identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat de 53 de ani, din comuna Milcov.
Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru distrugere din culpă și ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.
Citeşte şi: Incendiu în Slatina: O hală afectată din cauza jarului nestins într-o sobă (VIDEO)
Incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit la un calorifer electric, potrivit ISU Olt. Cinci persoane au fost evacuate, pompierii intervenind pentru stingerea focului care a distrus bunurile din locuință.
„În cursul nopții pompierii Detașamentului Slatina au intervenit cu o autospecială pentru descarcerate, o autospecială pentru intervenție la înălțime, o autospecială de stingere, autospeciala pentru transport personal și victime multiple și un echipaj SMURD la un incendiu izbucnit la o garsonieră situată la etajul 3, pe strada Drăgănești, din municipiul Slatina.
În sprijin a intervenit și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță.
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, aflat în locuința afectată de incendiu, a fost găsit în stop cardio respirator, cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului. S-au efectuat manevre de resuscitare, fără rezultat favorabil, medicul de pe ambulanță declarând decesul acestuia.
Alte cinci persoane s-au autoevacuat.
În urma incendiului au ars bunurile din interiorul garsonierei.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit produs la un calorifer electric”, transmite ISU Olt.












