- Advertisement -
Două trenuri de persoane s-au ciocnit frontal, miercuri, între Ploieşti şi Brazi, cinci persoane fiind rănite.
Accidentul s-a produs între trenul de călători IR 5008 și un tren de marfă, potrivit digi24.ro. După impact, cele două trenuri au deraiat.
Accidentul s-a petrecut îm zona gării Ploiești Triaj. La fața locului au fost mobilizate două descarcerări, două autospeciale de stingere, patru ambulanțe SMURD, o autospecială de terapie intensivă și una de transport personal și victime multiple.












