AcasăLIFECălușarii din toată țara au deschis la Slatina ediţia jubiliară a Concursului...

Călușarii din toată țara au deschis la Slatina ediţia jubiliară a Concursului „Căluşul Românesc“

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ediţia cu număr 25 a Concursului Naţional al Copiilor „Căluşul Românesc” a debutat joi dimineaţă, la Slatina, cu un joc demonstrativ, pe platoul din faţa sediului Prefecturii Olt.

La eveniment au participat, printre alţii, deputatul Marius Iancu, prefectul Cosmin Floreanu şi vicepreşedintele CJ Olt, Virgil Delureanu.

„Avem onoarea de a fi astăzi din nou gazdă a Concursului Naţional „Căluşul Românesc“, ajuns la ediţia cu numărul 25. Vă mulţumim, în primul rând, că aţi răspuns prezent invitaţie noastre. Le mulţumesc şi celor care s-au ocupat direct de organizarea acestui concurs, în speţă Inspectoratul Şcolar, Palatul Copiilor şi Centrul de Cultură şi Artă Olt, bineînţeles, sub egida Consiliului Judeţean. Mulţumesc invitaţilor, ansamblurilor din Serbia, Italia şi Moldova, dar şi celor din judeţ şi din toată ţara”, a declarat Virgil Delureanu.

Concursului Național „Călușul Românesc” celebrează și susține păstrarea uneia dintre cele mai vechi tradiții populare românești, jocul călușăresc, a transmis şi prefectul.

„Primesc astăzi cu respect şi cu onoare cetele de căluşari, la deschiderea unuia dintre cele mai spectaculoase şi frumoase evenimente culturale din judeţul nostru. Concursul Naţional „Căluşul Românesc“ aduce în prim-plan una dintre cele mai vechi şi frumoase tradiţii populare şi anume, jocul căluşăresc. Cu această ocazie, doresc să transmit organizatorilor întreaga mea apreciere pentru faptul că păstrează vie această tradiţie şi le doresc să regăsească bucuria reuşitei în fiecare ediţie pe care o organizează. Iar vouă, căluşarilor, să purtaţi cu mândrie acest joc, aşa cum o faceţi de generaţii întregi pentru că doar prin voi tradiţia poporului român trăieşte”, a declarat Cosmin Floreanu.

Festivalul Național al Copiilor „Călușul Românesc”, ajuns la ediţia cu numărul 25,  se desfăşoară în perioada 18-22 iunie 2025, la Slatina, în Parcul Tineretului.

„După o săptămână în care ne-aţi însoţit în cinci localităţi ale judeţului, unde câte 300 de căluşari au dansat în curţile oamenilor, gospodarilor din localităţile respective. Iată-ne pe toţi aici, în curtea dumneavoastră, să facem un joc aşa cum spune datina străbună. Vreau să vă mulţumesc pentru susţinerea permanentă a activităţilor culturale care se desfăşoară în judeţul Olt, iar prin acest concurs naţional, susţinerea dumneavoastră a determinat punerea Slatinei şi a judeţului Olt, la un loc de cinste pe harta folclorică a lumii. Vreau să vă mulţumesc pentru sprijinul acordat, iar concursul a devenit cea mai mare manifestare adresată copiilor, din România. Iar datorită dumneavoastră şi susţinerii tuturor primarilor din judeţul Olt, judeţul nostru este singurul care se poate mândri cu 70 de ansambluri folclorice ale copiilor”, a declarat şi Iliuţă Brăileanu, directorul Palatului Copiilor, instituţia care organizează evenimentul.

Evenimentul reunește peste 50 de formații din întreaga țară și din străinătate, cu ansambluri participante din Republica Moldova, Serbia și Italia. Județele reprezentate includ Arad, Argeș, Botoșani, Brăila, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Sibiu, Tulcea, Vâlcea și București, alături de numeroase localități din județul Olt.

Programul festivalului cuprinde parade ale portului popular, spectacole-concurs, demonstrații artistice, un simpozion dedicat tradițiilor oltenești și vizite culturale. Participarea este gratuită. Concursul este structurat pe 11 secțiuni, iar juriul este alcătuit din specialiști în folclor, educație și cultură. Se vor acorda diplome, premii și Trofeul Festivalului pentru cea mai valoroasă formație.

Ediția din acest an include și un moment special, un tablou coregrafic intitulat „Nu e român ca olteanul”, pregătit în colaborare cu toate formațiile participante. Parada oficială va avea loc joi, de la ora 18.00, în centrul orașului.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri