AcasăEDUCAŢIEGala Excelenței în Artă la Slatina: Cei mai talentați tineri din Olt,...

Gala Excelenței în Artă la Slatina: Cei mai talentați tineri din Olt, premiați pentru performanță în teatru sub egida ALRO și CJ

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Scenele pline de emoție și talent au transformat joi Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina într-un veritabil templu al culturii, cu ocazia desfășurării celei de-a treia ediții a Galei Excelenței în Artă. Evenimentul, devenit deja o tradiție locală, a fost organizat de Consiliul Județean Olt, beneficiind de sprijinul financiar vital al Asociației pentru Sprijinirea Copiilor Artiști din România (ASCAR) și al companiei ALRO.

Tema ediției din acest an a fost Teatrul, oferind copiilor și tinerilor artiști ocazia să urce pe scenă și să demonstreze, prin expresivitate și dăruire, că arta rămâne un pilon fundamental de formare a caracterelor puternice. Sala a fost plină de oficialități care au dorit să onoreze munca tinerilor, printre aceștia numărându-se președintele CJ Olt, Marius Oprescu, președintele ASCAR, Nicolas Duiliu Zamfirescu de Aritonovici, conducerea ALRO reprezentată de Marian Cilianu și Marian Năstase, prefectul Cosmin Floreanu și vicepreședintele CJ Olt, Ionuț Ivan.

Investiția în educație

Autoritățile județene au pus accent pe importanța continuității acestor proiecte culturale, subliniind parteneriatul strategic cu mediul privat pentru susținerea noilor generații.

„Am ajuns la a treia ediție a Galei Excelenţei în Artă și sperăm ca și această gală să devină tradiție. Astăzi vorbim despre teatru și misiunea noastră publică, ca de fiecare dată, se bazează pe un principiu simplu, pe care vi l-am spus și la Gala în Educație, dar și la Gala în Sport: dacă un singur copil, în urma acțiunilor noastre, rămâne conectat la activitățile pe care noi le promovăm și nu răspunde tentațiilor vârstei, înseamnă că ne-am îndeplinit misiunea”, a declarat Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Județean Olt.

Totodată, liderul administrației județene a ținut să evidențieze modelul de responsabilitate socială oferit de partenerii evenimentului.

„Îi felicit pe toți cei implicați, felicit Asociația ASCAR, reprezentată de domnul Nicolas Duiliu Zamfirescu de Aritonovici și compania ALRO, reprezentată astăzi, aici, la cel mai înalt nivel, de președintele Consiliului de Administrație, Marian Năstase, și directorul general, Marian Cilianu. Le mulțumesc pentru că au ales Consiliul Județean partener și le mulțumesc pentru tot ceea ce fac pentru județul Olt. Așa cum am spus-o de fiecare dată, Alro este una dintre companiile din județul Olt care știe să dea înapoi ceva județului, nu doar să ia”, a mai adăugat Marius Oprescu.

Continuitatea tradiției și sprijinul pentru tineri

Organizatorii din partea societății civile s-au arătat impresionați de interesul comunității pentru acest eveniment, care a devenit un reper așteptat de slătineni.

„Sunt foarte mândru și, cum să spun, mă oprește lumea prin Slatina: «Domnule, când mai faceți gala?». Că așa era, să nu fie gală în 2025. Și m-am pus pe lucru și împreună am reușit. Iată, suntem cu toţii aici, iar cel mai important sunt copiii. Eu mă gândesc la ei. Bineînțeles, la societatea ALRO care a finanțat, bineînțeles la Consiliul Județean care a ajutat enorm, fără de care nu puteam să facem evenimentul. Bineînțeles că lista celor la care mulțumesc pentru treaba asta e foarte lungă, însă cei mai importanţi sunt copiii. Să-i ajutăm, pentru că sunt foarte talentaţi”, a transmis Nicolas Duiliu Zamfirescu de Aritonovici, preşedintele ASCAR.

Angajamentul ALRO pentru viitorul orașului Slatina

Reprezentanții celui mai mare producător de aluminiu din țară au explicat că implicarea lor depășește sfera economică, vizând creșterea calității vieții pentru angajați și familiile lor, în speranța că tinerii vor alege să rămână sau să revină acasă.

„ALRO e întotdeauna alături de comunitate, după cum știți. Ne bucură parteneriatul și colaborarea foarte bună cu autoritățile locale, cu președinția Consiliului Județean, cu Consiliul Județean, care, cum să spun, întotdeauna a venit în întâmpinarea solicitărilor noastre de a face niște evenimente pentru Slatina. De ce pentru Slatina? Pentru că sunt colegii noștri din fabrică. Sunt copiii lor, sunt copiii noștri. Eu nu stau în Slatina, dar am colegi. Toți colegii din Slatina au copii și, cum să spun, au și istorie, au avut părinți care au lucrat la uzină, au avut frați care au lucrat la uzină și eu sper, și sper să creștem și calitatea vieții din Slatina și din Olt, astfel încât să ne readucem copiii în țară, să ne readucem copiii în Slatina, să fie mândri că lucrează la uzină, să asigurăm niște condiții nu numai de muncă, dar și niște condiții culturale, niște condiții de viață, de… n-aș pune neapărat de distracție, dar omul când pleacă de la uzină vrea să facă și altceva. Și asta ne dorim: să vedem teatre de calitate, să avem piese puse în scenă frumos și, dacă putem și noi să contribuim cu ceva, o facem cu cea mai mare deschidere și plăcere. Din puținul pe care îl avem”, a declarat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie ALRO.

La rândul său, conducerea executivă a companiei a subliniat energia pozitivă pe care o transmit tinerii participanți.

„Gândurile nu pot să fie decât bune. Când ești în preajma copiilor îți împrumută din tinerețea lor, din entuziasmul lor, din modul lor extraordinar de a fi. ALRO Slatina se va implica tot timpul în acest eveniment. Este un sprijin și pentru Fundația ASCAR, și pentru comunitatea locală. Problema este una singură: să reușim să meargă activitatea la ALRO în continuare. Pentru că e destul de dificil cu prețul energiei actuale”, a adăugat Marian Cilianu, directorul general ALRO.

Importanța acestor evenimente pentru identitatea locală a fost punctată și de reprezentantul Guvernului în teritoriu.

„Suntem la a treia ediție a acestui frumos eveniment. Asta arată că toți cei implicați în aceste lucruri își doresc să ducă mai departe tradiția, își doresc să țină aproape slătinenii, să le reamintească tot ceea ce contează, mai ales într-o perioadă ca aceasta, perioada sărbătorilor de iarnă. Păstrându-ne valorile, păstrându-ne tradiția și tot ceea ce face ALRO prin acest eveniment, ne ajută pe noi, ca slătineni, să ne înrădăcinăm mai bine aici și toți cei care și-ar dori la un moment dat să plece din Slatina, rămân în continuare aici. ÎI felicit pe toţi cei implicaţi în acest eveniment”, a menționat Cosmin Floreanu, prefectul județului Olt.

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.